Președintele României în Valea Timocului
Prima întâlnire cu românii/vlahii a avut loc în sala cinematografului din Negotin, unde cateva sute de timoceni, l-au întâmpinat pe Președintele Tării Mame. Cuvântul de bun venit, a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Boian Alexandrovici, Protopop al Daciei Ripensis, și Vicar al Timocului, care a subliniat: "Acestă vizită a Dumneavoastră stimate Domnule Președinte al Tării Mame - României, este un eveniment istoric, pentru că sunteți primulul Șef al Statului Român care a venit în Valea Timocului, după perioada în care domnitorii Ungrovlahiei au ctitorit, biserici și mănăstiri în acestă zonă. Prezența Dumneavoastră aici, arată că România are grijă de românii/vlahii din Valea Timocului și că îi va ajuta să își păstreze credința, identitatea, limba și cultura."
Tot în sala cinematografului, Președintele Băsescu, s-a întâlnit cu liderii românilor/vlahilor timoceni.
După întâlnirea ce a avut loc la cinematograf, Domnul Președinte a vizitat sediul Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis din Negotin, unde s-a purtat un dialog despre problemele cu care se confruntă comunitatea română/vlahă din Timoc, înmânându-i totodată părintului Vicar o icoană a Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana.
La finalul vizitei, Președintele României, a vizitat biserica românescă din Malainița, unde a fost întâmpinat de Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop al românilor/vlahilor din Serbia, care a susținut un cuvânt de bun venit. După slujba de Tedeum, la care au participat toți clericii Protopopiatului Daciei Ripensis, preoții din Banatul Sârbesc și un grup de preoți și diaconi din Episcopia Caransebeșului, Domnul Președinte s-a adresat celor prezenți dăruind totodată o icoană a Sfântului Apostol Andrei bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Cuvioasa Maica Parasceva. Preacucernicul Părinte Boian Alexandrovici, a înmânat diplome de mulțumire și câte o replică a nou-pictatei fresce a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna de la biserica din Isacova – Valea Moravei; Excelenței Sale, Domnului Președinte, Domnului Secretar de Stat pentru românii de pretutindeni Eugen Tomac și Domnului Senator Viorel Badea Președintele Comisiei Senatului pentru românii de pretutindeni.