A şasea zi a vizitei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Capadocia
1 iunie 2009 /BASILICA/
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat astăzi, 1 iunie, regiunea istorică a Capadociei, Parcul Muzeal Göreme (Korama), unde se află un ansamblu de biserici săpate în stancă. Una dintre cele mai vechi biserici de aici este închinată Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
La sfârşitul pelerinajului de astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat: Suntem bucuroşi să descoperim legăturile pe care Capadocia le-a avut cu pământul ţării noastre, cu România, şi mai ales să admirăm frumuseţea picturii bizantine. Aici, alături de frumuseţea naturii, am admirat şi frumuseţea credinţei. Şi suntem foarte bucuroşi că în aceste zile am fost mulţi ierarhi greci şi români, aici, şi foarte mulţi credincioşi pelerini, care împreună s-au rugat la Vecernie sâmbătă seara în biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, iar duminică am săvârşit împreună Sfânta Liturghie şi au cântat atât credincioşii greci, cât şi credincioşi pelerini români. De asemenea, am avut întâlniri cu mai multe autorităţi locale turceşti, de aici din zonă, care ne-au asigurat că vom putea trimite câţi mai mulţi turişti, care vor putea vizita locurile creştineşti, vor primi autorizaţie sau vor primi cheia ca să intre în bisericile care erau cândva ale creştinilor ortodocşi greci de aici. Şi personal simt că această vizită a fost nu numai o bucurie ci şi o binecuvântare, întrucât noi purtăm în titlul nostru această denumire de locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi aceasta din anul 1776, când Patriarhia Ecumenică a dăruit acest titlu onorific Mitropolitului Ungrovlahiei.
Tot în cursul acestei zile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a efectuat şi două vizite protocolare în oraşul Neapolis.
Sursa: Radio TRINITAS